Biscuiti din migdale umpluti cu gem

Acesti biscuiti sunt foarte usor si rapid de facut. Mai jos gasiti reteta:

Biscuiti migdale 1000 de prajituri

Ingrediente: 100 gr de albus de ou, un varf de sare, 15 gr de faina, 100 gr de faina de migdale, 100 gr de zahar pudra, 1 lingurita extract de vanilie, 100 gr fulgi de migdale, dulceata de caise, 150 gr de ciocolata putin amara (eu am combinat ciocolata cu lapte cu ciocolata amara).

  1. Se bat albusurile spuma cu varful de sare. Nu se adauga zaharul pudra.
  2. Se amesteca faina de grau cu faina de migdale, zaharul pudra si vanilia intr-un bol separat. Se adauga treptat albusul spuma si se incorporeaza incet.
  3. Se pune amestecul intr-o punga taiata la varf si se formeaza mici cerculete pe o hartie de copt. Se aseaza fulgii de migdale pe biscuiti si se da tava la cuptorul incalzit pentru 15 minute la 180C cu usa intredeschisa.
  4. De indata ce s-au copt, lasati-i la racit pe un grilaj, scoateti putin din centru – cat sa ii umpleti cu gem, si lipiti cate doi biscuiti.
  5. Separat, pe un recipient cu apa fierbinte, topiti ciocolata intr-un vas de sticla si dati jumatate de biscuite prin ciocolata. Lasati-i mai apoi la racit fie pe o foaie de staniol sau foaie de copt.

Spor!

 

Biscuiti umpluti cu crema de lamaie

 

 

Pentru aluatul de biscuiti aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 250 gr unt la temperatura camerei
  • 140 gr zahar pudra
  • 1 ou
  • extract de vanilie sau semintele de la o pastaie de vanilie
  • coaja de la 2 lamai
  • 300 gr faina
  • 100 gr de migdale macinate fin sau faina de migdale
  • cateva linguri de lapte

Pregatirea aluatului: se bate untul cu zaharul cu ajutorul unui mixer. Este important ca untul sa fie moale pentru o buna omogenizare. Se adauga apoi oul, extractul sau semintele de vanilie si coaja de lamaie si se incorporeaza bine. Cu ajutorul unei spatule sau linguri, incorporati faina de grau si faina de migdale pana obtineti un aluat. Acesta se pune la frigider 30 minute iar in acest timp puteti pregati crema de lamaie.

Ingrediente pentru crema:

  • 4 lamai – suc si coaja
  • 200 gr zahar brun
  • 100 gr unt (taiat cuburi)
  • 3 oua + 1 galbenus

Sucul de la cele 4 lamai, impreuna cu coaja de lamaie, zaharul si untul se pun intr-un bol de sticla pe un alt vas cu apa fierbinte (bain-marie) la foc mic.

Se amesteca sucul pana cand zaharul si untul s-au topit si omogenizat. Intr-un alt vas, se bat ouale cu un tel sau mixer si se adauga incet la sucul de lamaie. Se amesteca incontinuu pe vasul cu apa fierbinte inca 10-13 minute, pana cand se ingroasa crema de lamaie.

Se ia de pe foc si se lasa la racit.

Pentru a realiza biscuitii umpluti, se intinde aluatul de biscuiti si se taie in formele dorite – eu am folosit cercuri. Pe unul dintre cercuri am pus crema de lamaie, am uns cu putin lapte pe margine si am asezat deasupra cel de-al doilea cerc de aluat. Se preseaza usor pe margini pentru a se lipi cele doua parti de aluat si se pun pe o foaie de copt.

Biscuitii se dau la cuptor (pre-incalzit) 12-15 minute pentru coacere, sau pana devin usor aurii.

Tiramisu

In ultimii ani am incercat diverse variante de tiramisu, incepand cu varianta clasica si continuand cu variatii pe baza de lamaie si limoncello, fructe de padure si capsuni. In lipsa de fructe proaspete, am facut recent un tiramisu clasic, intr-o forma mai speciala insa, de tort.

Mai jos gasiti reteta clasica pe care o puteti adapta in functie de preferintele voastre.  Ingrediente:

  • 250 gr Mascarpone
  • 2 oua
  • 200 gr piscoturi
  • 60 gr zahar
  • cacao
  • expresso sau cafea (3-4 cesti)
  • Amaretto (optional) – se adauga in cafea

Pregatiti mai intai expresso-ul si lasati-l sa se raceasca intr-o farfurie. Separat bateti albusurile spuma folosind un mixer si nu furculita (prietenii stiu de ce 🙂 ). In alt bol, amestecati galbenusurile cu zaharul – puteti folosi mixerul pentru o compozitie mai pufoasa. Odata ce aveti zaharul integrat iar galbenusurile si-au schimbat usor culoarea, adaugati crema Mascarpone si incorporati-o incet cu o lingura sau spatula.  Adaugati compozitia la albusurile batute spuma si incorporati incet.

Piscoturile se aseaza in felul urmator: primul strat foarte subtire este de crema, peste care se aseaza piscoturile inmuiate putin in cafea, apoi se pune un strat de crema si se pudreaza cu cacao. Se repeta pana la ultimul strat: piscoturi inmuiate in cafea, crema mascarpone, cacao. Ultimul strat trebuie sa fie de cacao. Optional puteti pune si fructe sau ciocolata rasa.

Tortul l-am facut la fel, cu ingrediente putin mai multe, iar piscoturile le-am asezat pe margini in picioare, straturile fiind la interior.

Spor!