

Dificultate: scazuta. Portii: 6 tarte medii/1 tarta mare. Timp realizare: 15 min. pentru pregatire, aluatul trebuie sa stea 1 ora la frigider, 50-60 minute la cuptor.
Pentru acest desert ai nevoie de urmatoarele:
Ustensile: cantar, cuptor, tava tarta, 3 vase/boluri
Ingrediente aluat: 250 gr faina (000 sau 650), 125 gr unt la temperatura camerei, 125 gr zahar fin, 1 ou.
Ingrediente compozitie afine: 250-300 gr afine (eu folosesc congelate), 1 lingurita de scortisoara, 3 linguri de faina.
Ingrediente crumble: 140 gr faina, 140 gr unt taiat cuburi, 85 gr zahar brun, 50 gr fulgi ovaz.
1. Pregatire aluat
Pune faina intr-un bol sau pe o suprafata plana. Taie untul in bucati mici si incorporeaza faina cu varful degetelor. In momentul in care ai obtinut o textura nisipoasa, adauga oul si zaharul si amesteca pentru a realiza aluatul. Inveleste aluatul in folie alimentara si pune-l la frigider 1h.
2. Pregatire crumble
Amesteca faina cu untul, adauga zaharul si fulgii. Aluatul trebuie sa fie sfaramicios. Pune-l la frigider.
3. Afinele
Amesteca putin afinele cu scortisoara si faina.
Pregatire tarta:
Pre-incalzeste cuptorul la 180 grade C pentru 10 minute. Intinde aluatul si aseaza-l in forma de tarta. Nu uita sa intepi cu o furculita fundul aluatului. Pune o foaie de staniol peste aluat si da tava la cuptor 15 minute. Scoate staniolul si lasa tarta la cuptor pentru inca 5 minute (sau pana ce marginile sunt aurii).
Scoate tarta de la cuptor, aseaza amestecul de afine iar deasupra faramiteaza aluatul de crumble pentru a acoperi afinele. Daca iti mai ramane aluat de crumble, pune-l la congelator pentru urmatoarea tarta. La fel poti sa faci si cu aluatul de tarta.
Da la cuptor tarta pentru inca aproximativ 40-50 minute.